O poveste oarecare.

Au fost odata cateva mii de cuvinte nespuse intr-o zi. Cateva mii de intentii, inecate in ultimul moment in ratiune.
A fost odata un suflet. Unul obisnuit, care avea un trup de care sa aiba grija.
Au fost odata doi ochi albastri, in care parca mereu radea marea, si care ii dadeau batai de cap sufletului de fiecare data cand ii vedea.
"Dau o lume intreaga pe un sarut".
A fost odata o inima, o inima dominanta si inconstienta care a batut mintea si ratiunea purtatorului ei. L-a determinat sa faca tot felul de prostii, si niciodata nu si-a recunoscut vina.
A fost odata un zambet, o cafea bauta impreuna, o noapte pierduta vorbind, o mare de vise dulci-amarui.
A fost, a fost, a fost..
Au fost odata sperante si planuri. Sperante ca se poate, planuri pentru o eternitate si o zi dupa totdeauna. Amandoi.
"Promit". "Niciodata". "Mereu".
Prea multe vorbe, prea putine sentimente.
Priviri, strangeri de mana, imbratisari, sarutari. Tot se mai simt, ca si cum o urma din esenta lor inca mai exista in fiinta lui.
Sentimentul de neinlocuit ca exista o persoana care te intelege. Te accepta. Te aduce usor in pozitia de centru al lumii ei si te face dependent de ea.
Pasiunea, hainele aruncate la intamplare prin camera, tigara de dupa.
A fost odata si nepasarea pentru restul lumii, pentru realitatea imediata, au fost si toate "Te iubesc" sau "Te rapesc si fugim", toti trandafirii, toate gandurile ca lumea poate fi si roz.
Si a pus atata suflet, ca sa ce? .. Au fost odata toate. Nu a crezut (sau nu a vrut sa creada) intr-o finalitate de orice fel, si totusi.. Si totusi a invatat brusc si pentru totdeauna ca finalitatea este inevitabila.
Acum este o foaie si un pix (a carui provenienta este un mister). O persoana cu prea mult timp liber, cu amintiri, vise si sperante nocive. Eventual o tastatura si alte cateva persoane care isi consuma destinul citind povestioare melancolico-romantice pe un blog oarecare.
Nimic. Detasare. Amintiri neclare despre sentimente neclare. Cateva mii de cuvinte nespuse intr-o zi. Si atat.