Probleme, probleme..

Dupa o perioada de inactivitate, iata-ma inapoi. Cum domnul Mateiut este la clasa de bilingv franceza, ca o persoana care se respecta, si cum urmeaza ca in viitorul relativ apropiat (in jur de 2 luni, adica) sa dau bac-ul pe sistem francez, nu prea am avut timp sa imi exprim avantul artistic in ultima vreme.

Azi am o problema groaznica. Nu ma recunosc. Nu ma inteleg. Imi dau seama dupa aproape o ora ca am stat cu privirea in gol gandindu-ma la banci ascunse printre copaci din Copou, sau la cafenele dragute, cu canapele, semiintuneric si miros simpatic de cafea. Am mainile reci. Am o senzatie ciudata, un ghem de ..emotie(?!) pe undeva prin mine, pentru ca stomacul e ocupat de fluturi.
Un Al Treilea Razboi Mondial al fluturilor.. valuri de sentimente intense, foarte diferite, de neinteles.. Aproape uitate. Aproape suprimate.
O euforie nelinistita. Tresariri la fiecare mesaj, notificare, sau telefon. Starea in care te simti aproape inexistent ca entitate fizica. Simti ca fiinta ta e raspandita peste tot, in fiecare loc unde ati fost laolalta, in fiecare loc unde te-a complimentat (oricat de neinsemnat), in fiecare loc unde ai vazut-o razand. Simti ca intr-o secunda ai putea sa urci Everestul, la fel de bine cum, in aceeasi secunda, ai putea sa cazi pana in al noualea cerc al infernului. Simti ca.. esti si totusi parca nu esti, si e inexplicabil. Orice altceva as face, oricat m-as chinui sa nu ma preocup, oricat as manca, oricat as scrie, parca toate se intampla numai fizic. Este de nedescris sentimentul ca esti doar o carcasa fizica.
Promit ca imi lipesc un semn pe mine. "Suflet plecat pe perioada nedeterminata. Va rugam adresati-va invelisului exterior pentru informatii irelevante si prost formulate."
Nu ma pot opri din scris. Idei fara sens, scrise aiurea pe pagini diferite. Dragoste, dragoste, dragoste. Intr-o zi ori o sa ma omoare, ori o sa ajung la hotelul pentru persoane mai excentrice de la Socola, sectia fara clanta pe interior.
De ce? De ce tocmai eu? De ce, doamne, mi se intampla mie? Doar mi-am promis ca ma las de jocul asta care te distruge incet incet.. Peste cativa ani o sa rad de mine, sunt sigur, dar acum mi se pare ceva devastator. Si ce e cel mai grav, devastator pe plan interior. Fizic rad, sunt acelasi idiot simpatic cu bufeuri de filozofie si romantism, dar interior nici macar eu nu ma mai pot intelege sau controla. Nici nu mai sunt sigur de nimic in ceea ce ma priveste. Nu stiu daca ma citesti, sper ca nu, dar, chiar si asa, vreau sa stii ca ai reusit sa ingenunchezi insensibilul din mine. Te felicit.
Totul e o dulce agonie.

Dragi prieteni cititori, e grav.
Cred ca m-am indragostit..