Aiureli.

E vacanta, am fost praf sau hungover 25 de ore din 24. Nu va plangeti.

Inca o noapte topita in ganduri cu si despre tine. Inca un noian de ore inecate in idei imposibile si planuri dulci si idioate de viitor.
Pentru tine scriu. Ma inspiri, ma deprimi, ma plimbi intre agonie si extaz. Un mesaj aparent obisnuit, o discutie la fel de obisnuita despre ciocolata sau despre palmierul meu maltratat din coltul camerei, discutiile de 3-4 dimineata. Pentru mine, e ca si cum mi-ai pune un univers intreg la picioare. Am o bucatica din atentia ta, o urma de simpatie, si asta inseamna mai mult decat o sa realizezi vreodata.
Nu stii, nici nu cred ca o sa stii. Mereu raman doar Matei cel fomist si anormal. Cred ca imi place sa ma torturez afectiv.
Imi place sa cred ca sunt si insensibil. De ce nu ma lasi sa fiu insensibil? De ce imi sufoci ratiunea cu dragalasenii?
Esti persoana pentru care m-as trezi dimineata sa fac cafea, persoana careia i-as asculta toate micile drame mereu, persoana cu care as imparti ultima patratica de ciocolata. Mi-ai acceptat normalitatea indoielnica, si atat mi-a ajuns. Stiu, sunt idiot, dar nu am ce-i face. Multumesc ca mereu esti acolo sa imi indulcesti noptile nedormite, sau sa imi asculti rabdatoare aberatiile fara rost. Nu ai idee cate lucruri as face doar pentru un "aww", doar ca sa pot simti ca sunt destul de dragut pe cat meriti. Meriti totul, de altfel, dar tot as regreta ca nu e destul.
Se spune ca orice decizie pe care o iei noaptea, cand esti singur cu gandurile tale e gresita. Asa ca.. de ce fac asta, oare? De ce scriu aiureli pe care ar trebui sa le pastrez pentru sufletul meu anormal?
Probabil pentru ca sunt un idiot si un romantic incurabil..