Din dragoste.

Inevitabil, tot in zona asta ajung. Promit, incerc sa ma abtin, dar cred ca daca eu as fi fost o cana de ceai, iar romantismul din mine era zahar in acea cana de ceai, probabil ca ar fi fost destul cat sa faci diabet in forma cronica de la o singura gura micuta. Opera urmatoare este doar un rezumat al insemnarilor mele din momentele de melancolie extrema.

Nu se lipeste somnul de mine si ma gandeam.. (surpriza, mai si gandesc). Ma gandeam la tot ce am facut din dragoste. Dragoste adolescentina, efemera, a carei finalitate pare mereu un capat de lume. Sa fiu sincer? O sa fiu sincer. Daca m-as fi intalnit cu mine atunci, imi trageam o mama de bataie de ramaneam afis acolo. Ce ma surprinde e ca, indragostit, totul parea absolut normal si justificat.
Din dragoste renunti la banii de tigari, ca sa o scoti la o cafea. Din dragoste ii dai haina ta, chiar si cand protesteaza ca nu ii e frig (dar tremura toata), chiar daca "ingheata coaiele sub tine" (ca sa citez un mare filozof in viata. te stii tu). Din dragoste ii spui "sigur ca putem sa ne vedem ca sa imi povestesti de ce te-ai certat cu nu stiu care prietena", si tot din dragoste ii suni pe prietenii cu care trebuia sa te intalnesti si le spui ca a aparut ceva neprevazut, sa se duca doar ei. Din dragoste ii asculti toate aberatiile adorabile, dar teribil de plictisitoare si inutile (pentru noi) despre nu stiu ce zvon in legatura cu nu stiu ce sora a unei prietene a unei colege din 1-4. Din dragoste mergi cu ea la cumparaturi, chiar daca simti ca mori acolo, ii cari sacosele, ii asculti conversatiile (pe care, personal, nu o sa le pot intelege vreodata) cu tipele de prin magazinele de cosmetice. Ii asculti toate povestile despre cum vrea sa aiba doi copii si o casa mare, cu gardulet alb si gradina in spate. Ii suporti pe ai ei si le promiti de fiecare data ca ai grija de scumpa lor fiica.
Din cauza ca o iubesti si din cauza ca natura e o nenorocita ingrozitoare, o lasi sa se supere pe tine, sa se enerveze, sa stearga pe jos cu orgoliul tau, sa iti reproseze cele mai marunte lucruri. Stii ca dupa o sa ii para rau, si totusi niciodata nu o obligi (nici macar indirect) sa isi ceara scuze.
Ii spui ca o astepti doar de 10 minute, chiar daca in ultimele doua ore ai ajuns la exasperare. Ii spui ca o iubesti. Ii spui ca e frumoasa. Cumperi trandafiri. Ii zambesti, o iei in brate, o saruti, o alinti, aparent fara motiv. Sacrifici, lasi de la tine, pui restul pe planul doi, neglijezi universul, nu te intereseaza, iti inghiti orgoliul. Pentru ea.
Ai vazut-o vesela, plansa, hiperactiva, nervoasa, deprimata, nemachiata, dezbracata, suparata, aranjata in cel mai mic detaliu, si totusi.. nu ti-ai putea imagina viata fara toate problemele astea atat de enervante, dar, in acelasi timp, atat de dulci.

Da, mai exista si fraieri ca mine, care au momente de genul.
Virtual hugs, dragi cititori.