Din dragoste.

Inevitabil, tot in zona asta ajung. Promit, incerc sa ma abtin, dar cred ca daca eu as fi fost o cana de ceai, iar romantismul din mine era zahar in acea cana de ceai, probabil ca ar fi fost destul cat sa faci diabet in forma cronica de la o singura gura micuta. Opera urmatoare este doar un rezumat al insemnarilor mele din momentele de melancolie extrema.

Nu se lipeste somnul de mine si ma gandeam.. (surpriza, mai si gandesc). Ma gandeam la tot ce am facut din dragoste. Dragoste adolescentina, efemera, a carei finalitate pare mereu un capat de lume. Sa fiu sincer? O sa fiu sincer. Daca m-as fi intalnit cu mine atunci, imi trageam o mama de bataie de ramaneam afis acolo. Ce ma surprinde e ca, indragostit, totul parea absolut normal si justificat.
Din dragoste renunti la banii de tigari, ca sa o scoti la o cafea. Din dragoste ii dai haina ta, chiar si cand protesteaza ca nu ii e frig (dar tremura toata), chiar daca "ingheata coaiele sub tine" (ca sa citez un mare filozof in viata. te stii tu). Din dragoste ii spui "sigur ca putem sa ne vedem ca sa imi povestesti de ce te-ai certat cu nu stiu care prietena", si tot din dragoste ii suni pe prietenii cu care trebuia sa te intalnesti si le spui ca a aparut ceva neprevazut, sa se duca doar ei. Din dragoste ii asculti toate aberatiile adorabile, dar teribil de plictisitoare si inutile (pentru noi) despre nu stiu ce zvon in legatura cu nu stiu ce sora a unei prietene a unei colege din 1-4. Din dragoste mergi cu ea la cumparaturi, chiar daca simti ca mori acolo, ii cari sacosele, ii asculti conversatiile (pe care, personal, nu o sa le pot intelege vreodata) cu tipele de prin magazinele de cosmetice. Ii asculti toate povestile despre cum vrea sa aiba doi copii si o casa mare, cu gardulet alb si gradina in spate. Ii suporti pe ai ei si le promiti de fiecare data ca ai grija de scumpa lor fiica.
Din cauza ca o iubesti si din cauza ca natura e o nenorocita ingrozitoare, o lasi sa se supere pe tine, sa se enerveze, sa stearga pe jos cu orgoliul tau, sa iti reproseze cele mai marunte lucruri. Stii ca dupa o sa ii para rau, si totusi niciodata nu o obligi (nici macar indirect) sa isi ceara scuze.
Ii spui ca o astepti doar de 10 minute, chiar daca in ultimele doua ore ai ajuns la exasperare. Ii spui ca o iubesti. Ii spui ca e frumoasa. Cumperi trandafiri. Ii zambesti, o iei in brate, o saruti, o alinti, aparent fara motiv. Sacrifici, lasi de la tine, pui restul pe planul doi, neglijezi universul, nu te intereseaza, iti inghiti orgoliul. Pentru ea.
Ai vazut-o vesela, plansa, hiperactiva, nervoasa, deprimata, nemachiata, dezbracata, suparata, aranjata in cel mai mic detaliu, si totusi.. nu ti-ai putea imagina viata fara toate problemele astea atat de enervante, dar, in acelasi timp, atat de dulci.

Da, mai exista si fraieri ca mine, care au momente de genul.
Virtual hugs, dragi cititori.

Mai si experimentam.

Prea v-am obisnuit cu articole despre dragoste si alte sensibilitati, asa ca astazi incerc ceva nou. E un text cules din carnetelul meu dubios, care descrie una din zilele mele monotone (foarte putine) in propozitii scurte de tot. Daca as fi fost telegrafist, luam medalie de merit. Serios.

Dimineata. "Trezeste-te, nenorocit lenes, ca intarzii. Iti faci praf viitorul, o sa ajungi sa pazesti oile de la salubris". Eventual o cana de apa in cap (asa.. de incurajare). Dilema existentiala. Cu ce ma imbrac? Asta am purtat ieri. Asta nu merge. Asta ma face sa arat prea gay. Asta ma face sa arat prea mosneag. Ma imbrac. Oglinda striga "mediocru". Ma tarasc pana la masina. Somn la semafor. Trezire brutala la poarta scolii. Trista realitate a conditiei de elev batut de soarta. "Liceu, cimitir al tineretii mele". Il ador pe Bacovia. Tigara si cafea la magazin. Conversatii exasperant de obisnuite. Nu te uita la decolteu. Drumul jalnic pana in clasa. Saluturi intoarse cu o falsa atitudine binevoitoare. Nu te uita la decolteu. Ganduri criminale. O ora. Somn. Trezire la fel de brutala. Remarci de un umor jalnic ("Ce-i, Lazar, ai inviat?"). Pauza. Tigara. Nu te uita la decolteu. Doua ore. Chinuri sa raman treaz. Ganduri de criminal instabil psihic. Pauza. Tigara. Nu te uita la decolteu. Mai multe ore, o masa ambigua de amintiri si senzatii neclare. Nu te uita la decolteu. Piata Unirii. Tipi simpatici. Tipe dragute. Luate. Nu te uita la decolteu. Phoenix. Scormonesc prin carnetel dupa idei. Tigara. Articol relativ acceptabil. Cafea. O urma de mandrie. Drum spre casa. Inventez povestea zilei de scoala pentru ai mei. Nu te uita la decolteu. Acasa. "Da, mama. a fost bine la scoala. Nuu, nu stiu ce note am. Absente?! Eu?!" Mancare. Daca simt binecuvantarea destinului, ma culc. Nu simt binecuvantarea destinului. Franceza. Minim 800 de cuvinte. Tigara. Facebook. Ceai de portocale cu prea mult zahar. Cultura, civilizatie, statistica, psihologie. Simplu de tot. Mancare. Tigara. Ora 10. "Noapte buna, mama. Da, ma culc. Nuu, nu mai stau pe tumblr." Ora 1. Parca mi-e somn. Ma culc. Aproape adormit. "Nuuu, nu faci asta. Esti artist, puiut." Ma loveste cu brutalitate inspiratia. Culeg carnetelul si un pix la fel de dubios. Iau doi covrigei de sub pat. Scris. Ora 3. Bantui prin casa. Cafea. Tigara. Somn.

Sa stiti ca zona aia de comentarii de mai jos nu e element decorativ, feedback-ul vostru e ca o portie de inghetata intr-un moment de depresie extrema. Exploatati-o din plin, ca nu musca prea tare.
Din Phoenix, cu vesnicul grupulet de o cafea si doua tigari, cu dragoste.

Siroposenii.

Se pare ca am o urma de talent la scris, totusi. Sau cel putin asta mi-au spus indirect brioseii dintre voi care mi-au citit mini-universul dragut, poetic si aberant (denumit in termeni populari si blog). Vreau sa multumesc cumva si celor care au avut grija sa tot adun vizualizari, incet incet pana pe la 1000, si sa stiti ca daca v-as sti pe fiecare in parte, v-as da o briosa cu fulgi de ciocolata sau o bere, la alegere.
Bun, acum ca am terminat cu partea emotionanta gen "I'd like to thank all my fans, you brought me here" (stiti voi, gen Oscar, EMA si altele) in care ar fi trebuit sa vars si o lacrima daca as fi fost o persoana rezonabila (care, din pacate pentru voi, nu sunt), trecem mai departe.

Azi am un citat dinala facut perfect pentru mine (romantic incurabil), cules din arta lui Camil Petrescu.

" Iubesti intai din mila, din indatorire, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu e loial s-o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul si vocea ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebuie prezenta ei zilnica. Ai nevoie de surasul ei. "

Nu am de gand sa ma apuc de comentarii de citate, dar. Dar ce? Dar nimic. Pur si simplu nu ai ce comenta la asa ceva inafara de vesnicele "OH DOAMNE DUMNEZEULE E ATAT DE DRAGUT SI DULCE" la fete si "gaaay" la baietii care sunt prea homme fatale, macho sau cool ca sa admita ca e atat de adevarat.
Da, dom'le, e adevarat. Da, fetelor, degeaba va uitati la seriale romantice si altele de genul, pentru ca nu e dragoste simpatica de la inceput si pana la sfarsitul vietii. La inceput va iubim (si credeti-ma, nu e nimic mai inexplicabil, intens si volatil ca dragostea unui tip) pur si simplu pentru ca ne iubiti. O vedem ca pe o chestiune de obligatie inconstienta, iti autoimpui ca e prea dragalasa fata ca sa o dezamagesti (ca doar de aia ai ales-o pe ea si nu alta) si o tii asa o vreme, pana cand, inainte sa realizezi, te trezesti intr-o dimineata, iti faci cafeaua, eventual fumezi o tigara si brusc te loveste, ca un camion pe autostrada: "coae, ce-i cu mine. o iubesc."
Dupa aia, ajungi in faza care imbina agonia si extazul. Agonie, pentru ca nu ti se pare normal, ca baiat, sa fii curva propriilor sentimente si extaz pentru ca, atunci cand stii ca esti iubit si ca iubesti, ei bine, nu pot descrie sentimentul decat ca pe un orgasm afectiv continuu. 
Cam atat am experimentat in viata mea de pana acum. Daca aveti idee ce urmeaza dupa asta (inafara de despartirea aiurea, lacrimile ascunse cu rusine si orgoliu masculin, urmate de mesajele catre cel mai bun prieten gen "s-a despartit de mine. ma omor. iesi cu mine la o bere ca iti rup coaiele." pe care le stiu binisor, fara sa pozez in victima sau ceva) simtiti-va liberi ca rosiile in salata sa imi spuneti.

Da, se pare ca am o boala cu siroposeniile. O sa va rog sa imi iertati aceasta obsesie jalnica. Macar v-am imbogatit putin destinul, nu? Si nu am idee ce naiba s-a intamplat cu fontul si restul, dar nu stiu ce sa ii fac. O sa trebuiasca sa supravietuiti citind asa.

Sensibilitati de viitor scriitor (pe bune).

Azi va impartasesc doar una din creatiile mele de care sunt mandru. Totul a pornit de la un post gasit random pe tumblr (da, am si tumblr) care mi-a dat ideea. Aceasta aberatie draguta de text e alcatuita in vreo 3-4 zile, din mai multe idei disparate, puse cumva cap la cap intr-una din noptile in care somnul ma ocoleste ca un ticalos ce e. Enjoy.
Varianta originala era in engleza, pentru ca imi vine mai usor sa scriu asa, dar m-am gandit sa fiu rezonabil si am incercat sa o traduc in dulcele grai al patriei (nu suna atat de heartmelting, totusi).

Ce se intampla cand un scriitor se indragosteste de tine?
Perechea ta preferata de pantofi va disparea misterios, si va aparea dintr-o data intr-un poem. Ceasul pe care il porti mereu, ceasul pe care il ai, dar nu il porti niciodata, faptul ca nu porti niciodata ceas. Toate apartin deodata unor personaje pe care nu le-ai cunoscut niciodata. Si totusi, sunt tu. Nu sunt tu, sunt persoane complet diferite, dar isi aranjeaza parul ca tine. Folosesc aceleasi expresii ca tine. Se machiaza la fel ca tine. Mint in acelasi fel adorabil ca tine. Se simte, doar citind, ca tine la ele la fel de mult ca la tine. Inseamna centrul lumii lui, la fel ca tine. La inceput, s-ar putea sa te amuze. Sau sa te dezorienteze. S-ar putea sa fii uimita cand cartile incep sa se transforme in oglinzi. O sa te vezi pe tine insati, exact cum te vede dragul tau scriitor. Aceste poeme, povestioare sau romane se vor raspandi in vant. O sa incepi sa te intrebi daca nu cumva te plimbi prin paginile unei povesti pe care nici macar nu ai citit-o. Nu ai de unde sti. Nu ai nici cum sa stergi pur si simplu asta. Chiar daca tu dispari, o parte din tine va ramane mereu.
Daca un scriitor se indragosteste de tine, nu vei muri niciodata.

Oh, si eu care ma gandeam sa fac o cariera din scris.. Imi mai trebuie doar persoana si putina celebritate. Dar toate vin in timp, nu?
Din acelasi coltisor de phoenix, with love.

(Posibil) mult asteptatul articol despre mine.

Nu stiu daca va chinuia curiozitatea, dar pana la urma am reusit sa ma automotivez destul cat sa va trantesc un articolas si despre mine. Oh, tin sa mentionez ca mai nou am si urme de speranta in legatura cu ..chestia asta careia teoretic ii spun blog, din cauza ca am mai primit cate o parere. Cam toate s-ar rezuma la una singura (multumesc, Cosminel, ca ma citesti) facuta pe un ton oarecum condescendent, cu o nuanta vaga de ironie abia perceptibila "e ..entertaining el asa, intr-un fel"

Asaaa, moving on. Despre mine, huh. Pe langa ce mai era prin prima postare, description-ul ala (dreapta, sub poza simpatica) mai sunt destule de spus. Ar trebui sa scriu un roman intreg legat de asta, asa ca imi limitez valurile de creativitate patetica.
Sunt genul de persoana pe care o poti vedea la 12 noaptea in copou, cu o cafea si doi covrigi, fumand o tigara si gandindu-se la infinitatea universului. Nu am rabdare, nu sunt ordonat, ascult foarte rar pareri (stereotipul adolescentului tipic, nu?) mananc nonstop. Sunt prea romantic pentru binele meu. Ador sa gatesc (sariti fetele, ca-s single). Sunt cea mai calma persoana pe care o cunosc. Traiesc ca sa fiu admirat, doze uriase de narcisism si uneori egocentrism. Nu prea am legaturi cu realitatea imediata sau cu ce tine de ea, lumea imi spune ca daca o tin tot asa aproape sigur ajung "artist visator, da' muritor de foame, care inca traieste cu ai lui si mananca mancare chinezeasca ieftina". Sunt baiatul mamei si nu mi-e jena sa recunosc (printre altele, a fost prima persoana care a aflat ca fumez, a fost prima persoana care a aflat cand, ca sa folosesc un limbaj mai literar, mi-am pus-o prima oara, e singura persoana care e cat de cat aproape sa ma inteleaga complet si multe multe altele de genul). Am planuri marete cu viitorul meu, in niciun caz nu o sa ajung sa am o meserie plictisitoare. Faima sau ceva unde sa pot face ce imi place, cand vreau (vise imposibile, stiu, mi s-a mai spus).
Cam asta ar fi pe scurt de tot, dar daca mai aveti curiozitati sau alte alea, nu va sfiiti sa ma intrebati. Sunt foaaaarte open minded (si foarte dirty minded, ooops) si imi place sa vorbesc despre sublima-mi persoana (oh, modestia!).

Direct dintre doua tigari si o cafeluta, singurel in Phoenix, as usual, Mateiut Artistu' lu' Peste spera ca nu v-ati irosit cateva minute din viata citindu-i aberatiile.

Virtutile solitudinii inecate in cafea.

Mi se pare ca ma buseste inspiratia cand stau singurel pe undeva, la o cafea cu propria-mi persoana. Asta cu cafeaua e o chestie de psihologie, nu? La mine, cel putin, nu a avut niciodata efect. Nu energie, nu inspiratie, nu nopti nedormite. E buna doar pentru ca.. pur si simplu e buna. Si ajuta mult la maxime tumbl-ish gen "I like my girls like my coffee. Hot and sweet." Actually, depinde si cat de departe ajungi cu comparatiile, pentru ca daca mai adaugi pe acolo si "mare, cu mult lapte" o sa ajungi la o afirmatie foarte wrong, avand ca urmare in 90% din cazuri cel putin o privire gen "Get lost, slimy perverted creepy freak".
Lasand glumitele nereusite la o parte, eu vad in cafea un catalizator al deplinatatii mele artistice, pentru forma ei aproape finala si lumeasca (daca intelege cineva perfect propozitia de mai sus primeste o briosa de la mine). Un mod de a ma distrage de la realitatea imediata plictisitoare. O portita de scapare, sa pot spune "Oh, fuck it. Ma duc la o cafea, sa aberez pentru mine insumi si sa nu imi pese de universul asta ticalos." Iar singuratatea.. oh well, si singuratatea imi e oarecum simpatica uneori, dar in doze acceptabile. Ca marijuana, de exemplu. In doze rezonabile, e un medicament placut. In doze putin peste media medical acceptabila, ajungi ceea ce societatea denumeste in mod placut un "drogat slinos de care copiii care tin la viitorul lor trebuie sa stea departe".
Din pacare, nu mai simt ghiontul brutal si, in acelasi timp, dulce al inspiratiei mele, capricioasa ca o fetita de bani gata, imbracata toata toata in roz. Astazi am fost nereusit. Forgive me, audienta minimala, for I have failed you..

Despre nehotarare si alte aberatii.

In urma diverselor opinii primite, inca sunt nehotarat. Blog de critic nenorocit, blog despre sani, blog ocazional publicitar (nu te-am uitat, dice, regele la digei). Totusi, am vrut un blog oarecum sensibilos. Nu lame si gay, doar mai.. diferit. Ar trebui sa am si un articol despre mine, cred. Nu?

Am multe idei si diferite, dar nu va obisnuiesc cu blocuri de text. Devin monotone si plictisitoare. Plus ca daca ma paraseste muza fitoasa a inspiratiei, diferenta dintre articole o sa fie evidenta ca un decolteu generos pentru un adolescent rascolit de hormoni sau un mosneag libidinos.
That's all folks. By the way, inca am nevoie de feedback cum are nevoie ciocolata de zahar.

Si asa incepem..

Da, am vrut un blog. Un blog exact ca mine. Insensibil, filozofic, uneori entertaining. Random. Cu momente profunde si momente idiot de simpatice. Tragicomic. Sarcastic si cinic. Sensibil si poetic. Va anunt de pe acum, nu am mai facut asa ceva, dar hey, exista un inceput pentru toate (desi asta am spus si prima oara cand am incercat sa pun ciocolata in ciorba si nu a iesit tocmai placut..). Mereu am acceptat si mereu o sa accept laude/critici/pet-uri sau rosii stricate in cap, numa' feedback sa fie. Si pentru the grammar nazis out there: da, stiu ca amestec engleza cu romana si ocazional cu franceza. Si stiu ca nu folosesc diacritice, but deal with it, pentru ca sunt ceea ce mamele voastre ar defini drept "un porc lenes".
Soooo, yeah.. era un citat japonez dinala profund tare, gen mosulet batran shaolin care da lectii de viata: "The journey of a thousand miles starts with a single step."

La urma urmei, poate n-o sa va plictisiti chiar din prima. Sper..