Acasa nu inseamna niste metri patrati intre cativa pereti. Nu pentru mine, cel putin. Acasa inseamna doi ochi care te tulbura si un parfum pe care l-ai recunoaste oricand, oriunde. Inseamna reprosuri tandre ca dormi prea putin, bei prea multa cafea sau te-ai imbracat prea subtire pentru gerul de afara. Acasa pierzi nopti intregi discutand despre univers, sensul vietii, retete de paste sau palmieri.
Inseamna sa te trezesti noaptea si sa o simti langa tine, micuta, calduta, a ta. Simti nevoia sa o protejezi, sa o faci sa se simta cea mai frumoasa si mai iubita fiinta. O cuprinzi si o aduci mai aproape. Ii simti zambetul somnoros. Da, iubire, esti in siguranta langa mine. Ai senzatia ca o eternitate nu ti-ar ajunge sa stati impreuna si sa ii oferi tot ceea ce merita si realizezi ca esti cel mai norocos nenorocit din lume fiindca te-a ales.
O iubesti si nici nu poti intelege pe deplin cat de mult.
Acasa poti lasa deoparte masca de mascul arogant si cinic, poti recunoaste ca dintotdeauna ti-ai dorit un labrador pe care sa il botezi Leonard Dostoievski al 3lea al Normandiei, dar pe care il vei alinta Pufi. Poti povesti momentul in care te-ai facut de ras in toata gradinita la serbarea de craciun sau dorinta arzatoare de a te mai urca din cand in cand in cosurile-masinuta de la carrefour, desi ai 19 ani.
Acasa sunt bratele persoanei in care iti doresti sa fii chiar si in timpul celei mai aglomerate zile.
Acasa este un sarut care isca un razboi civil al fluturasilor in sufletul de care nu erai sigur ca inca il mai ai.
Acasa este zambetul care te face sa te gandesti la nopti pe plaja si cum i-ar sta ei in rochie de mireasa.
Atunci cand pierdeti nopti pe canapea, cu pizza si seriale, sau petreceti toata noaptea de nici nu va mai amintiti a doua zi, atunci cand stii ca daca e suparata trebuie sa ii pui trei lingurite de zahar in cafea in loc de doua, ca in mod normal, daca accepti faptul ca va acapara toata patura peste noapte sau ca atunci cand e fericita se va comporta ca un copilas, atunci esti acasa. Vei intelege in sfarsit de unde s-au inspirat omuletii care au scris scenariile tuturor filmelor siropoase.
Doar ca.. eu de prea mult timp ma plimb din chirie in chirie. Mi-e dor de acasa..